Anchetă internă la Spitalul Județean Sibiu după acuzații aduse unui chirurg

Anchetă internă la Spitalul Județean Sibiu după acuzații aduse unui chirurg

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a inițiat o cercetare administrativă prin Comisia de Etică, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de colegi de comportament neadecvat. Conform sesizării scrise primite de managerul spitalului, Daniel Chelcea, medicul Făgeţan este acuzat că s-ar prezenta la muncă și ar trata pacienți aflându-se sub influența alcoolului. Sesizarea, semnată de un grup de medici primari, specialiști și rezidenți, a fost depusă pe data de 23 mai și solicită o anchetă urgentă și luarea unei atitudini ferme în acest caz.

Daniel Chelcea a confirmat primirea sesizării și a menționat că semnatarii nu fac toți parte din Compartimentul Clinic Chirurgie OMF, condus de medicul Iulian Făgeţan. Deși nu există plângeri directe de la pacienți sau aparținători, acuzațiile sunt luate în serios, iar ancheta internă urmează să clarifice situația. Medicul Iulian Făgeţan a refuzat să comenteze acuzațiile aduse.

Andrei Atanasiu
Autor: Andrei Atanasiu

Mă numesc Andrei Atanasiu și sunt editor la PressUpdate.ro. Ador să aduc știrile mai aproape de oameni, să găsesc adevăruri și să împărtășesc povești care contează. Suntem o echipă strânsă aici, și pasiunea mea pentru ju...

Search

Articole Recente

;