Proteste la Chișinău în timpul vizitei secretarului de stat american Antony Blinken
Un grup de protestatari afiliați oligarhului fugar Ilan Șor a provocat tulburări la Chișinău, în timpul vizitei secretarului de stat american Antony Blinken în Republica Moldova. Incidentele au avut loc miercuri, când manifestanții, majoritatea provenind din regiunea autonomă Găgăuzia, au încercat să blocheze bulevardul Dacia, în semn de protest față de prezența oficialului american.
Poliția a intervenit pentru a preveni blocarea carosabilului, moment în care au avut loc îmbrânceli între forțele de ordine și protestatari. Mai multe persoane au fost duse la Inspectoratul General al Poliției pentru documentare, după ce au ignorat deciziile autorităților locale și cerințele poliției de a nu bloca traficul.
Secretarul de stat Antony Blinken se afla într-o vizită oficială în Republica Moldova, unde avea programate întâlniri cu președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean. Autoritățile moldovene au anunțat restricții de circulație în anumite zone ale capitalei, din motive de securitate. Protestele au fost conduse de Evghenia Guțul, o apropiată a lui Ilan Șor și a președintelui rus Vladimir Putin, iar în rândul manifestanților s-a aflat și Mihail Vlah, consilier al başcanului Găgăuziei și membru al echipei lui Șor.
Citește și:
Maia Sandu avertizează despre posibilele acțiuni de destabilizare ale Rusiei în Republica Moldova
Alegerile Prezidențiale din Rusia: Controverse, Proteste și Incidente
Găgăuzia, o regiune cu populație preponderent turcică și creștină, a devenit un fief al lui Ilan Șor după ce partidul său a fost interzis în Republica Moldova. Șor, condamnat la 15 ani de închisoare, a fugit din țară și a obținut cetățenia în Israel și Rusia.
Antony Blinken a anunțat în cadrul vizitei sale un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova, inclusiv finanțarea conectării republicii la rețeaua electrică a României.