Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, și Ministrul de Externe, Hossein Amirabdollahian, morți în urma unui accident de elicopter
Președintele iranian Ebrahim Raisi și ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, și-au pierdut viața în prăbușirea elicopterului care îi transporta într-o zonă muntoasă, în condiții meteo extrem de vitrege. Epava elicopterului a fost localizată luni în provincia Azerbaidjanul de Est, a declarat un oficial iranian, informează Reuters. „Președintele Raisi, ministrul de externe și toți pasagerii din elicopter au fost uciși în prăbușire”, a declarat un înalt oficial iranian pentru Reuters, sub rezerva anonimatului din cauza sensibilității subiectului.
Televiziunea de stat a Iranului și agenția de presă Mehr au confirmat decesele președintelui și ministrului de externe iranian, relatând că „toți pasagerii elicopterului care îi transporta pe președintele iranian și ministrul de externe au devenit martiri”. Anterior, un oficial iranian a declarat pentru Reuters că elicopterul în care se aflau Raisi și Amirabdollahian era complet ars la locul prăbușirii, încă de duminică.
Televiziunea de stat a difuzat imagini de la locul accidentului, unde elicopterul s-a izbit de un vârf de munte. Cauza prăbușirii nu a fost încă dezvăluită oficial. Echipele de salvare au luptat toată noaptea cu viscolul și terenul dificil pentru a ajunge la epavă la primele ore ale zilei de luni.